Samsung Galaxy Note 8 – Un Note aşa cum ar trebui să fie

Noul vârf de lance Samsung.

Software

Note 8 rulează Android 7.1.1 din fabrică complementat de interfaţa Samsung Experience. Acesta este fostul TouchWiz, dar este de înţeles de ce Samsung a ales să schimbe branding-ul pentru a scăpa de stigma interfeţei încărcate şi mare consumatoare de resurse. Deşi noul Samsung Experience aduce multe funcţii peste Android-ul de bază, acesta este destul de minimal din punct de vedere estetic. Numărul de aplicaţii preinstalate a fost redus şi el, iar acum vedem încununarea schimbărilor care au început odată cu Galaxy S6.

Ecranul de blocare este curat afişând doar data şi ora şi două scurtături pentru telefon şi cameră respectiv. Atunci când muzica este pornită apar şi controalele pentru playback. Note 8 suportă în continuare Always-on-Display, afişând ceasul, data, bateria, dar şi iconiţele notificărilor în mod persistent atunci când ecranul este oprit. Fiind vorba de un ecran AMOLED cu pixeli care se luminează individual, acest mod nu prezintă un impact major asupra bateriei.

Odată cu S8, Samsung a renunţat la butonul fizic Home precum şi la cele două butoane care îl acompaniau. Acum avem parte de butoane software care dispar atunci când nu sunt necesare permiţând aplicaţiei curente să ocupe tot ecranul. Un swipe de jos readuce butoanele în prim plan. Butonul central este în permanenţă vizibil când telefonul este oprit şi acesta oferă feedback vibrator la o apăsare cu forţă mai mare pentru nostalgicii butonului vechi.

Aplicaţia de telefonie este clasică deja pentru telefoanele Samsung, oferind posibilitatea căutării după nume prin introducerea cifrelor corespunzătoare literelor. Agenda se găseşte în acelaşi loc, precum şi lista apelurilor. Aplicaţia de mesagerie nu s-a schimbat nici ea foarte mult. În mod landscape permite împărţirea ecranului cu lista contactelor în partea stângă şi mesajele în dreapta.

Bara de notificări are în partea de sus scurtăturile pentru setări rapide care pot fi personalizate şi rearanjate, precum şi slider-ul de luminozitate. Aplicaţia de setări este foarte logic organizată şi a fost mult simplificată încă de acum două versiuni de Android. De la Android Nougat încoace, Samsung oferă opţiunea ajustării rezoluţiei display-ului pentru conservarea bateriei, dar şi posibilitatea setării dpi-ului la care este afişată interfaţa permiţând celor ca mine cărora le place textul mic să vadă cât mai multe informaţii în acelaşi timp. Pe partea de personalizare, telefonul suportă teme şi chiar oferă accesul la o librărie întreagă chiar din aplicaţia de setări.

Din punct de vedere al securităţii, Note 8 vine cu mai multe opţiuni de deblocare ale telefonului, pe lângă clasicele pattern-uri, PIN-uri sau parole. Recunoaşterea facială este un mod facil, dar nu foarte bine securizat de a debloca telefonul. Aceasta poate fi, însă, păcălită uşor cu o poză. Amprentele digitale sunt principala modalitate de identificare biometrică oferită, fiind facil de configurat şi de utilizat. Din păcate, senzorul are un amplasament cel puţin nefericit şi durează ceva până te obişnuieşti cu acesta. Când îl găseşti, însă, merge foarte repede şi fără prea multe rateuri. Recunoaşterea irisului a fost introdusă prima oară în Note 7 şi se bazează pe camera cu infraroşu de pe faţa telefonului. Aceasta este destul de sigură, dar uneori funcţionează mai lent decât mi-ar plăcea, personal, şi pare să nu îi placă foarte tare ochelarii.

Aplicaţia de cameră este aerisită, dar plină de opţiuni, oferind acces rapid la toate setările necesare. Zoom-ul optic, adică schimbarea între camerele posterioare, se face printr-un simplu buton. Implicit, modul de fotografiere este cel auto, dar aplicaţia oferă multiple moduri de fotografiere precum panorama, mâncare şi altele cu opţiunea de a descărca mai multe. Din fericire, există şi modul Pro care este foarte bine realizat şi oferă o gamă largă de setări manuale pentru cei care vor să scoată cât mai mult din cele două camere principale. Nu există secţiune separată pentru filmare, aceasta pornind direct prin apăsarea butonului de înregistrare. Din păcate, asta înseamnă şi faptul că încadrarea iniţială este de multe ori ratată datorită diferenţei de câmp vizual între cele două moduri.

Schimbarea între camerele principale şi cea frontală se face cu un swipe vertical, iar în modul selfie, aplicaţia oferă o gamă largă de efecte variate pentru cei mai jucăuşi din fire.

SPen

SPen-ul este, bineînţeles, definitoriu pentru orice Note, iar cel care vine cu Note 8 este probabil cea mai bună iteraţie de până acum. Nu s-au schimbat foarte multe în această privinţă de la Note 7 încoace, deci pentru cei care au avut ocazia să pună mâna pe acela până să fie retras de pe piaţă ştiu la ce să se aştepte. Acesta recunoaşte până la 4096 de nivele de presiune.

Scoaterea stylus-ului din telefon deschide meniul special care poate fi afişat oricând prin apăsarea butonului de pe pen sau a iconiţei care pluteşte deasupra interfeţei. Acesta conţine scurtături către operaţiunile uzuale destinate pen-ului, printre care: crearea şi vizualizarea de notiţe, Live Message care permite realizarea unei imagini animate pentru a fi trimisă ca GIF, Screen write care face o captură de ecran pe care se pot apoi face adnotări. Dacă ecranul este oprit, scoaterea stylus-ului porneşte Screen-off Memo care permite luarea de notiţe fără a fi necesară deblocarea telefonului.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.