HTC Canary – Windows Smartphone la început de drum

Microsoft la început de drum

Cum îl obţin?

Telefonul este destul de rar şi greu de găsit pe căi convenţionale. Personal, nu am găsit decât un singur exemplar pe eBay la momentul scrierii acestui articol.

Preţurile sunt aproximative şi valabile la data scrierii articolului. Acestea pot varia în timp în funcţie de cursul valutar, disponibilitatea produsului şi cererea pe piaţă.

Concluzii

Microsoft voia să revoluţioneze ideea de smartphone şi PDA-phone începând cu PocketPC 2002 şi echivalentul Smartphone 2002. Anul următor, ambele ediţii vor fi reunite sub acelaşi brand (Windows Mobile 2003) şi vor fi completate cu feature-uri noi. Din păcate, nici chiar atunci, Microsoft nu a văzut potenţialul Windows pentru consumatorii din afara sferei business. Smartphone 2002 era un sistem complex şi puternic, cu funcţii care depăşeau cu mult concurenţa, dar care erau ascunse sub o prezentare foarte neprietenoasă. Lipsa de experienţă în domeniul telefoanelor era vizibilă şi în organizarea meniurilor unde Microsoft nu reuşise să atingă un echilibru între complexitate şi accesibilitate. Multe opţiuni erau ascunse prin meniuri contextuale, inclusiv unele care ar fi trebuit să fie uşor accesibile şi în prim plan. Faptul că utilizatorul nu putea pune ce scurtături dorea pe ecran, că nu putea asculta muzică odată ce închidea Windows Media Player sau faptul că singurul joc preinstalat era Solitaire transmitea clar şi irevocabil mesajul că acesta este un OS serios pentru oameni serioşi.

Chiar şi pentru oameni serioşi, însă, primul smartphone Windows avea destule neajunsuri. Ca multe alte telefoane business ale vremii avea un buton dedicat pentru dictare, dar nu avea apelare vocală, funcţia Bluetooth lipsea cu desăvârşire în vreme ce concurenţi precum Nokia 6310/6310i sau Ericsson T68/T68i permiteau deja folosirea handsfree-urilor wireless. Display-ul avea o rezoluţie respectabilă, cu mult peste ce oferea concurenţa, iar asta lucra în favoarea nou-venitului. Paginile web arătau cu totul altfel, cu mai multă informaţie vizibilă în acelaşi timp. Privind în retrospectivă, însă, aceste calităţi erau estompate de calitatea slabă a culorilor şi de reflectivitatea îngrozitor de mare.

Windows era, totuşi, o forţă de necontestat pe partea de organizare cu multitudinea de câmpuri şi opţiuni, datorită şi posibilităţii sincronizării 1-la-1 cu Outlook pe desktop. Pentru Microsoft era începutul unui drum anevoios, cu suişuri şi coborâşuri. Un drum în care a fascinat utilizatori business şi power useri, mai ales pe cei pasionaţi de modding şi de resoftare, dar în care a uitat să se orienteze şi către consumatorii de rând. Când Windows Phone 7 a venit să transforme Windows pe telefon în ceva axat pe utilizator, deja a fost prea târziu. Dar asta se întâmpla cu mulţi ani mai târziu. Windows mai avea câţiva ani de evoluţie în care nu avea să aibă niciun competitor comparabil pe piaţă, iar HTC Canary a deschis calea.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.