iPhone X – După câteva zile

Folosesc noul iPhone X de câteva zile deja şi am reuşit să-mi fac o părere despre anumite feature-uri ale acestuia. Am descoperit multe lucruri care îmi plac, dar şi multe care mă deranjează, mai ales venind din lumea Android.

Ce îmi place

Ecranul

Da, îmi place ecranul de la iPhone X, chiar şi cu decupătura din partea superioară. De fapt, chiar cred că aceea îi dă o doză de personalitate. Putea fi mai subtilă? Desigur, aşa cum este cea de la Essential P1. Putea fi folosit spaţiul din jurul ei altfel? Probabil că da. Dar chiar şi aşa mi se pare logică împărţirea între Control Center şi panoul de notificări. Cu toate acestea, sunt de părere că dacă ar fi fost un pic mai îngust, am fi avut parte de mai multe iconiţe de status cel puţin pentru o perspectivă mai bună asupra stării telefonului. Deşi, dacă ne raportăm la funcţionalitatea cel puţin dubioasă a Control Center-ului, faptul că Bluetooth şi WiFi nu se opresc niciodată decât explicit din setări ar putea fi un motiv pentru care Apple a considerat că iconiţele de status pentru fiecare este superfluă.

O mică problemă cu decupătura care probabil va fi rezolvată de fiecare developer în parte este că uneori unele aplicaţii cum ar fi OneDrive se întind peste bara de status făcând astfel unele lucruri precum butonul de revenire inaccesibile.

Lăsând decupătura la o parte, culorile display-ului sunt excelente, naturale şi fix îndeajuns de saturate încât să fie plăcute, dar nu deranjante. Combinat cu marginile aproape inexistente, senzaţia este fantastică. Faţă de ecranul de la Note 8, culorile mi s-au părut mai calde, asta pe lângă luminozitatea mult mai mare. Apple a inclus şi un filtru de lumină albastră denumit Night Shift care pare să aibă un efect mult mai puternic decât cel de la Note 8 (ultimele două poze).

iMessage

Aplicaţia de messaging de la Apple este cu adevărat interesantă. Combinaţia dintre client SMS şi instant messaging este naturală, pentru prietenii cu iPhone formatul fiind implicit iMessage. Acesta permite inserarea a tot felul de obiecte în mesaje şi suportă şi plugins, putând fi instalate aplicaţii cu funcţionalitate suplimentară.

Animoji este o funcţie interesantă îmbinând animaţia cu sunetul cu un rezultat cel puţin amuzant. Deşi selecţia de emoji este momentan limitată, posibilităţile de expansiune sunt promiţătoare, mai ales dacă va avea loc vreo colaborare cu Disney sau alt studio mare pentru integrarea personajelor în acest feature.

Safari

Safari este un browser rapid şi se comportă exemplar. Din multe puncte de vedere, pentru cineva venind de pe Android, este perfect comparabil cu Chrome. Funcţiile oferite de browser sunt mai variate, acesta permiţând inclusiv salvarea unei pagini în format PDF.

Music Player

Am considerat dintotdeauna şi îmi menţin părerea că Apple are cel mai bun player de muzică, deşi playerul de la Samsung în ultimele sale iteraţii l-a ajuns din urmă. Faptul că folosesc iTunes pentru a-mi organiza colecţia muzicală este un plus în favoarea iPhone pe partea de management datorită sincronizării facile între telefon şi PC. Această reminiscenţă a epocii iPod este probabil singura cea mai bună facilitate a iTunes. Calitatea audio este excepţională atât prin speaker cât şi prin căşti. În special speakerele stereo m-au impresionat plăcut comparativ cu difuzorul mono de la Note 8 care rămâne în urmă atât ca volum cât şi în ceea ce priveşte calitatea. Bineînţeles, ca orice smartphone care se respectă, şi iPhone permite controlul muzicii de pe ecranul de blocare şi din Control Center.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.