Smartphone-urile 3G de la Motorola

Anul 2003 a fost anul în care 3G-ul şi-a făcut timid apariţia pe piaţa din Europa. Hutchinson a condus avangarda operatorilor distribuind primele telefoane 3G pe bătrânul continent. Motorola şi NEC au fost primii care au răspuns apelului ieşind la rampă cu modele interesante, dar foarte mari şi cu durată de viaţă a bateriei slabă. Din aceste cauze, precum şi datorită preţului aparatelor şi al serviciului 3G, succesul lor a fost foarte limitat şi adoptarea 3G a fost destul de lentă.

Cu toate acestea, seria A de la Motorola s-a remarcat ca singura altă serie de la un producător important care a rulat Symbian UIQ şi care concurau cu seria P de la Sony Ericsson. Din păcate, acestea nu au avut o viaţă lungă, iar Motorola s-a reorientat către Linux pentru smartphone-urile lor viitoare ce au urmat lui A1000, ultimul model din serie. Despre cum arăta Symbian UIQ pe telefoanele Motorola puteţi citi mai multe aici.

0%

    Prima încercare a fost A920, lansat în 2003 concomitent cu modelul non-smart A830. Cu un display de 2.9″ şi o rezoluţie standard pentru Symbian UIQ de 208×320 de pixeli, acesta ieşea în evidenţă prin lipsa unei tastaturi, dar şi prin dimensiunile generoase. Greutatea de 212g îl plasa cu mult deasupra telefoanelor vremii, chiar şi al smartphone-urilor. În partea de sus, acesta avea o antenă mică şi o cameră VGA rotativă ce putea fi folosită pentru apeluri video, dar şi pentru poze. Înarmat cu toate standardele de conectivitate ale vremii, acesta era blindat din punct de vedere al funcţionalităţii, oferind Bluetooth, A-GPS, IrDA, dar şi conectivitate USB. Un slot SD/MMC asigura posibilitatea extinderii memoriei interne pentru poze şi aplicaţii, dar şi pentru MP3 player-ul integrat. Toate acestea erau, însă, de prisos în condiţiile în care bateria Li-Po de 1050 mAh nu reuşea să îl ţină în viaţă mai mult de o zi sau chiar mai puţin.

    0%

      Tot în 2003, la câteva luni după A920 a fost lansat succesorul lui. În esenţă acelaşi telefon, dar cu un design mai atractiv, mai puţin industrial. Display-ul era şi el îmbunătăţit faţă de unitatea instalată în A920 care avea culorile şterse şi aducea mai mult a display cu 4096 de culori decât a unul veritabil de 65536.

      0%

        În 2004, Motorola a încercat o schimbare de strategie cu modelul A1000. Acesta era un smartphone veritabil din multe puncte de vedere şi un fel de predecesor al design-ului pe care îl observăm astăzi. Dimensiunile erau mult mai mici decât ale predecesorilor şi la fel şi greutatea fusese redusă cu 50g. Design-ul era mult mai rafinat, camera VGA rotativă fusese înlocuită de două camere, una frontală VGA pentru apeluri video şi una principală de 1.3MP. Bateria a fost şi ea îmbunătăţită cu o capacitate mult crescută de 1600 mAh. Din păcate, pe cât de avangardist era, acesta nu a fost disponibil pe scară largă, fiind limitat tot la reţeaua “3” a celor de la Hutchinson. În plus, calitatea camerei lăsa de dorit, deci nu a reuşit să fie un concurent serios pentru telefoanele axate pe imagine ale vremii precum Nokia 6630 sau Sony Ericsson S700i. Mai multe despre acesta puteţi citi în articolul Nostalgiview dedicat acestuia.

        Seria A de la Motorola este o pagină în istoria 3G-ului în Europa. Una importantă, dar de multe ori uitată. Deşi au încercat să revoluţioneze ideea de smartphone, la vremea respectivă nu au reuşit. Modelele erau bine executate, cu o construcţie excelentă, dar cu baterie slabă şi calitate foto care nu se ridica la nivelul concurenţei. Şi cum pozele pe telefon căpătau rapid teren în pattern-ul consumatorilor şi în discursurile de marketing ale producătorilor, Motorola a ratat trenul şi nu a reuşit să aibă pentru 3G şi Symbian UIQ impactul pe care avea să îl aibă câţiva ani mai încolo pentru Android cu modelul Droid/Milestone.

        Galerie

        Fii primul care comentează!

        Lasă un răspuns!