Apple HomePod este capabil să deterioreze mobila

Apple HomePod a fost ridicat în slăvi pentru calitatea audio, dar a fost şi criticat pentru limitările software caracteristice Apple sau lipsa unei conectivităţi Bluetooth utile. Acum se pare că o nouă problemă loveşte în imaginea primului efort de asistent digital de la Apple.

Pe Twitter au început să apară reportaje legate de un inel alb posibil permanent care rămâne după aşezarea prelungită a lui HomePod pe obiectele din lemn. Între timp, Apple a confirmat problema şi este datorată unei reacţii dintre baza de silicon a device-ului şi anumite uleiuri folosite pentru tratarea lemnului. Gravitatea semnelor este variabilă şi probabil depinde de tratarea lemnului respectiv.

Pentru cei afectaţi, gigantul hardware sugerează curăţarea suprafeţei cu soluţii indicate de producător dacă semnele nu dispar de la sine după câteva zile.

Sursa: Gizmodo

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.