Apple iPhone X – Un display nou şi un Kinect la cură

Fructul interzis

Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când Steve Jobs urca pe scenă să prezinte aparatul ce avea să schimbe conceptul de smartphone şi de telefon mobil pentru totdeauna. Cu toţii am crescut mult de atunci, iar lumea arată cu totul atlfel acum datorită iPhone-ului. În umbra acestuia, unii precum Palm sau Nokia au murit sau s-au reinventat, alţii au agonizat ani de zile precum Microsoft cu Windows Mobile, iar alţii s-au ridicat şi chiar i-au luat-o înainte precum Samsung şi Google. Mulţi ar putea spune că Apple nu a mai inovat de mult, ci doar a trenat în urma universului Android rafinând fiecare feature de cu un an înainte în stilul propriu şi lansându-l la un an sau mai mulţi după. Alţii ar putea spune că de trei generaţii încoace, toate iPhone-urile arată şi se comportă în mare la fel şi nu ar greşi. Totuşi, anul acesta, în al zecilea an de când i-au luat pe toţi pe nepregătite cu ecranul capacitiv, Apple vine să demonstreze că încă mai poate cu noul lor iPhone X (a se citi iPhone zece).

iPhone X este radical diferit de tot ce au scos Apple până acum, parcă încălcând aproape toate principiile şi paradigmele lor. Fără buton rotund de home, cu rame subţiri în jurul display-ului şi fără TouchID, acesta ne aminteşte de ceea ce am văzut deja de la Samsung, Xiaomi şi de la mulţi alţii de ceva vreme, dar în acelaşi timp este ceva nou şi îndrăzneţ, ceva ce poate Steve Jobs ar fi lansat acum doi ani pentru a fi înaintea competiţiei.

NOTĂ: Review-ul nu include detalii despre camerele telefonului. Acestea vor fi tratate într-un articol separat.

Ce găsim în cutie

Deşi este bijuteria coroanei Apple pe anul 2017, situat peste iPhone 8 şi 8 Plus lansate concomitent şi cu un preţ pe măsură, cutia acestuia nu prezintă nimic spectaculos. O pereche de AirPods ar fi fost pentru mulţi un motiv în plus de a investi cei cel puţin 250€ diferenţă de la un 8 Plus, dar se pare că Apple a considerat că exclusivitatea ajunge.

Ca şi accesorii, găsim o pereche de căşti cu conector Lightning (pentru că în continuare nu avem parte de o mufă jack 3.5mm), cablul şi încărcătorul. În plus, avem şi un adaptor de la Lightning la mufă jack. Nelipsite sunt şi abţibildurile Apple pentru fanii adevăraţi.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.