Windows Phone e mort, trăiască Windows Phone

Încotro?

Faptul că Microsoft pare să fi renunţat aproape complet la Windows a fost o lovitură puternică dată comunităţii dedicate. În ciuda faptului că procentual vânzările nu s-au apropiat niciodată de Android sau iOS, baza de fani era loială şi stabilă, plină de speranţă că la un moment dat va răsări soarele şi pe strada lor. Chiar şi atunci când dezvoltatorii au început să abandoneze corabia, aceştia au găsit alternative, s-au agăţat de motive şi argumente pentru a ignora elefantul din cameră: Windows Phone/Mobile nu are aplicaţii. Într-o lume în care smartphone-urile domină piaţa, aplicaţiile constituie baza oricărui ecosistem şi conectarea la serviciile uzuale este importantă pentru consumatori, Windows nu mai are niciun pai de care să se agaţe. Inclusiv aplicaţiile care încă mai există nu se ridică la nivelul variantelor Android sau iOS, lipsindu-le funcţii importante sau pur şi simplu fiind suboptimale ca performanţe şi ca interfaţă. Chiar şi aplicaţiile proprii Microsoft rulează şi arată mai bine pe alte platforme decât Windows. Atunci de ce să mai investim în acest sistem dacă nici propriul producător nu mai are încredere în el?

Povestea Windows a fost mereu una de nişă, limitată la o comunitate de power-useri la început, apoi pentru o scurtă perioadă la cei care voiau chestii pe care Symbian nu le putea oferi şi, mai apoi, la fanii Nokia care au avut încredere că Microsoft vor avea grijă de brandul lor de suflet şi că vor duce mai departe calitatea cu care au fost obişnuiţi. Microsoft nu au fost în stare, însă, să se ţină de niciuna din promisiunile făcute. Conducerea Microsoft s-a schimbat, s-a schimbat şi optica firmei. Aceasta este acum mult mai orientată pe consumator, nu mai mizează totul pe partea de business, ci au învăţat să facă marketing pe toate segmentele. Din păcate, pentru Windows Mobile pare să fie prea târziu. Istoria lucrează împotriva-i. Multiplele schimbări de arhitectură, lipsa de compatibilitate şi încercarea mult prea evidentă de a emula succesul Apple au fost o reţetă pentru dezastru în universul Windows.

Cei care încă mai speră, visează la un eventual Surface Phone, un device magic care să readucă Windows Phone în prim plan aşa cum a făcut-o linia Surface pentru Windows 10. Din păacte, sunt din ce în ce mai puţini cei care au încredere în această revenire. Speculaţiile spun că probabil un eventual nou aparat nu va fi un telefon, ci mai degrabă o categorie nouă de device-uri aşa cum erau PDA-urile pe vremuri. Aceste speculaţii sunt susţinute şi existenţa în dezvoltare a Windows 10 pentru platforme ARM. Din păcate, aceşti oameni plini de speranţe sunt din ce în ce mai puţini, iar mulţi dintre cei care chiar au crezut în schimbare şi le-au acordat nenumărate şanse celor de la Microsoft au acceptat faptul că Android şi iOS sunt cei care au rezistat testului timpului şi al pieţei şi că inovaţia s-a mutat în curtea Apple şi Google acum.

Povestea Windows Mobile/Phone este una a unui succes limitat, mereu în umbra competiţiei datorită lipsei de direcţie şi de orientare, a marketing-ului slab şi, în cele din urmă, a oboselii şi a lipsei de interes. Puţinul timp pe care Windows l-a avut în prim plan, atunci când ar fi putut să facă istorie în universul smartphone-ului a fost furat de Apple care pur şi simplu a avut mai multă iniţiativă şi mai mult potenţial inovator. Mai apoi, Google a înclinat balanţa competiţiei axându-se pe servicii online şi profitând din plin de potenţialul aplicaţiilor sociale. Şi acum ne aflăm, probabil, la sfârşitul acestui drum care ar fi putut fi cu totul altul dacă ar fi existat măcar un pic de viziune şi un pic mai mult tact. Microsoft au avut o mină de aur pe care şi-au astupat-o singuri prin lăcomie şi lipsa strategiei şi a viziunii. Microsoft nu a ştiut niciodată ce vrea Windows Phone să fie şi cui să i se adreseze, mergând până la a planifica înlocuirea touchscreen-ului cu tastatura (pe modelul Blackberry) chiar în preajma lansării iPhone.

Poate povestea va începe din nou sau poate că nu, momentan Windows Mobile şi al său succes îşi ocupă locul în analele istoriei împreună cu PalmOS şi RIM Blackberry OS. O amintire al unor altfel de vremuri, când Nokia 3310 era la modă, când Ericsson T68 aducea ecranul color pe piaţa europeană sau când Nokia 7650 inventa fotografia pe telefon, iar Microsoft şi PalmOS erau în buzunarele sacourilor sau pe birourile power-userilor.

Un articol edificator pe tema aceasta poate fi citit şi aici.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.