Viitorul telefon Razer apare în poze

O nouă faţă a gamingului pe telefon?

Se pare că Razer plănuieşte să lanseze un smartphone fructificând astfel achiziţia din ianuarie a producătorului Nextbit. Pentru cine nu ştie, Nextbit a finanţat şi lansat cu succes un telefon Android minimalist bazat pe stocarea datelor în cloud, Robin. Acesta se pare că va fi lansat pe 1 noiembrie dacă este să ne luăm după contul lor de twitter.

Acest nou model se pare că ar fi apărut pe GFXBench acum câteva zile. Dacă acea intrare este validă, atunci se pare că ne putem aştepta la un display de 5.7 inch cu rezoluţie QHD (2560 x 1440), un procesor Qualcomm Snapdragon 835 cu GPU Adreno 540 şi 8GB de RAM. Spaţiul de stocare ar fi de 64GB. Camerele vor fi de 12MP şi 8MP, iar exemplarul de pe GFXBench rulează Android 7.1.1, deşi ar putea la fel de bine să se lanseze cu Oreo.

O sursă destul de obscură se pare că a postat şi o poză cu viitorul telefon, dar autenticitatea acesteia rămâne a fi verificată.

Posibilitatea unui telefon Razer este destul de plauzibilă în condiţiile achiziţiei Nextbit, dar şi Ouya acum doi ani în 2015, semnalizându-şi într-un fel interesul pentru piaţa de gaming pe Android. Având în vedere istoricul hardware al Razer şi obiceiul acestora de a experimenta, personal sunt foarte curios ce ne vor arăta pe 1 noiembrie şi dacă acest zvon al unui smartphone va deveni realitate.

Sursa: GSMArena

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.