Nokia Seria 3 (II) – Revenirea gigantului

Un tribut către vremuri apuse şi nimic mai mult.

Partea I – A fost odată 3310

Anul 2000 a fost anul lansării unuia dintre cele mai populare telefoane vândute vreodată după cum am văzut în prima parte. Atât de mare a fost influenţa acestuia şi puterea brandului legat de el încât a devenit un simbol al nostalgiei după nişte vremuri mai simple, vremuri în care telefoanele foloseau în primul rând la apeluri şi mesagerie în ciuda costurilor mai ridicate ale acestora atunci decât acum. Influenţa extraordinară a acestuia asupra publicului a fost şi este atât de mare încât în 2017 HMD, firma care deţine acum brandul Nokia pe piaţa telefoanelor mobile s-a lansat la rampă cu propriile modele, dar şi cu o surpriză pentru fanii cărora le era dor de numele care a făcut istorie în telefonie şi care erau dezamăgiţi de evoluţia acestuia sub managementul Microsoft.

Astfel, după multe zvonuri şi speculaţii, HMD confirmă lansarea noului model 3310 2017 în cadrul evenimentului lor de la MWC pe data de 26 februarie 2017. Noul model a stârnit multe controverse. Pe de o parte, a marcat grija HMD pentru piaţa telefoanelor ieftine şi menţinerea brandului Nokia puternic în acel segment, un telefon decent pentru preţul cerut, dar pe de altă parte, fanii nostalgici au considerat că farmecul vechiului model s-a piardut, în ciuda design-ului similar. Într-adevăr, 3310 2017 aduce design-ul vechiului model în sfera deceniului actual, dar pierde o parte din farmecul bunicului său.

Vedere 360°

0%

    Fii primul care comenteaza!

    Lasă un comentariu.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.