Nokia 6310i – Legendă business

Apple a schimbat mult mai mult decât modul nostru de a interacționa cu telefoanele atunci când a lansat iPhone-ul. Ușurința accesului la aplicații dintr-un marketplace central a eliminat necesitatea implementării anumitor funcții de către producător și a eliminat practic hotarele dintre diversele segmente care compuneau piața telefoanelor mobile. În zorii smartphone-urilor, Symbian, BlackBerry și Windows Mobile erau jucătorii principali, iar instalarea de aplicații era posibilă, dar accesul la acestea nu era centralizat, iar prețurile erau de regulă destul de ridicate. Aceasta făcea ca funcțiile preinstalate de producător să fie în continuare definitorii chiar și pentru smartphone-uri. În virtutea acestui fapt, încă se păstrau segmente distincte de piață în funcție de facilitățile preinstalate și de hardware. Astfel, gama business de regulă era lacunară la capitolul multimedia, dar excela pe partea de organizare, management al contactelor și al mesageriei, dar și pe conectivitate; gama fashion de regulă avea niște funcții multimedia ceva mai avansate, dar se axa mai mult pe design de multe ori lipsindu-i funcții precum Bluetooth; gama multimedia de obicei era campioană la capitolul audio și în materie de cameră.

În epoca pre-smartphone, această segmentare era și mai pronunțată, utilizatorul fiind limitat complet la funcțiile preinstalate de productăor. Această perioadă a dat naștere, însă, unor modele complet memorabile tocmai datorită faptului că erau definite prin sinergia hardware-software care le făcea unelte capabile, dar și puternic specializate. Actorii principali pe scena business în zorii secolului XXI erau Nokia, Ericsson și Siemens, iar de aceste nume se leagă numele unor telefoane cunoscute de toți și care au făcut pionierat în acest segment, nume precum T39, R520, S45 sau seria 6000 de la Nokia începând cu 6110 și culminând în 2002 cu probabil cel mai popular dintre ele: 6310i. O evoluție minoră dar importantă de la 6310 care construia deja pe baza formatului de succes al lui 6210 din 2000, 6310i a devenit rapid favoritul publicului și a rămas o unealtă de nelipsit în mediul business chiar și după ce producția a încetat, în 2005. Mulți au mers chiar până la a-l încununa drept cel mai bun telefon produs vreodată de Nokia. Dar care au fost factorii care au contribuit la acest succes răsunător și de ce a rămas 6310i strâns asociat cu numele de Nokia, aproape la fel de tare ca și modelul low-end 3310?

Vedere 360°

0%

    Fii primul care comenteaza!

    Lasă un comentariu.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.