
Prima parte a anilor 2000 au fost anii de glorie ai producătorilor de telefoane clasici, anii în care piaţa era dominată de Nokia şi în care aceştia dictau multe din tendinţe. Din această poziţie de putere, având şi posibilităţile de producţie necesare, precum şi o pepinieră generoasă de ingineri şi designeri cu multe idei, Nokia şi-a permis să încerce multe experimente. Unele au avut mai mult succes decât altele, dar putem spune fără ezitare că acea perioadă nu a dus lipsă de design-uri extravagante, interesante, unele chiar dureros de utilizat, dar incredibil de originale.
Din acest val a făcut parte şi N-Gage, probabil unul dintre cele mai promiţătoare eşecuri de la Nokia. Inspiraţi de succesul unor device-uri precum Gameboy Advance lansat în 2001, finlandezii s-au gândit că merg la sigur dacă adaugă acestei formule şi puterea oferită de o platformă smartphone cu capacităţi de telefonie, dar şi de organizare pe lângă partea de gaming. N-Gage s-a lansat în 2003 cu mare tam-tam şi multe nume mari în spate drept viitorul în gaming mobil. Şi într-adevăr este o jucărie memorabilă din multe puncte de vedere, nu neapărat toate pozitive.
[icon name=”refresh” class=”” unprefixed_class=””] Vedere 360°

Fii primul care comenteaza!