Motorola A1000 – O şansă ratată

În 2003, revoluţia 3G începuse şi în Europa după ce în Japonia NTT DoCoMo opera încă din octombrie 2001 prima reţea comercială 3G din lume. Pe bătrânul continent, însă, revoluţia mergea lent. Telefoanele disponibile erau mult mai mari decât cele 2G care deveneau din ce în ce mai mici şi mai subţiri, iar preţul ridicat al serviciilor comparativ cu beneficiile oferite era greu de înghiţit. Până şi Apple a lansat primul iPhone în 2007 doar pentru reţele 2G.

Capetele de afiş ale 3G-ului în Europa erau Hutchinson cu noul lor brand “3” pe partea de reţea şi Motorola şi NEC pe partea de terminale. Motorola A830 a fost printre primele telefoane 3G lansate de către 3 împreună cu NEC e606 şi e808. Seria A era împărţită în 2, feature phone-urile A8xx şi smartphone-urile A9xx, iar pe parcursul anului 2003 fiecare serie a cunoscut două iteraţii.

Smartphone-urile A920 şi A925 rulau Symbian UIQ, dar spre deosebire de celelalte telefoane cu UIQ, Sony Ericsson P800 şi P900 erau butucănoase şi aveau baterii care abia făceau faţă unei zile de utilizare. În ciuda faptului că erau foarte capabile, fiind dotate inclusiv cu A-GPS, disponibilitatea limitată, bateria slabă şi faptul că erau cărămizi la propriu au contribuit la trecerea lor aproape neobservată pe piaţă.

În 2004, Motorola a schimbat brusc strategia şi astfel a luat naştere modelul A1000. Acesta a renunţat la antenă, a redus drastic din dimensiuni şi înlocuit camera VGA rotativă cu o cameră principală de 1.3MP şi una frontală de 0.3MP. Design-ul lui A1000 prefigura ceea ce avea să devină design-ul standard al smartphone-urilor în câţiva ani, renunţând la funcţii precum tastatura fizică şi concentrând funcţionalitatea în jurul display-ului.