
În anul 2004, Sony Ericsson introduceau primul lor refresh major în linia de produse depărtându-se încet de seria T reminiscentă de la părintele Ericsson şi introducând noua serie K cu accent pe cameră şi design. K700 a fost primul anunţat din această serie în luna martie şi era complet diferit de predecesorii T610 şi T630 cu un spate proiectat să semene cu o cameră digitală în miniatură. Tot anul 2004, însă, a marcat debutul cursei megapixel în Europa, iar Sony Ericsson au vrut să fie printre primii jucători de la masă. Astfel, odată cu K700 care avea doar o cameră VGA, aceştia au anunţat şi S700 care s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai râvnite produse ale anului. Acesta era primul telefon cu cameră de peste 1MP al producătorului, al doilea de pe piaţa europeană după Sharp GX30 şi aducea cu sine un pic din aroma orientului având un design inedit pentru europeni, dar foarte popular în Ţara Soarelui Răsare unde Sony Ericsson deja aveau un model similar, DoCoMo SO505i.
S700 aducea mult mai mult a cameră digitală privit din spate şi, spre deosebire de vărul său îndepărtat din Japonia venea într-o singură variantă de culoare, argintie şi foarte elegantă. Împrumutând stilul japonez, acesta a ieşit, însă, destul de mare şi butucănos, un veritabil faux-pas într-o piaţă în care tendinţa de miniaturizare era în floare şi astfel de dimensiuni erau acceptabile doar din partea unui smartphone, ceea ce S700 nu era. Faptul că a fost anunţat cu multe luni înainte de a fi disponibil comercial nu l-a ajutat foarte tare de asemenea, iar acesta a rămas în cele din urmă un telefon de nişă.
Cu toate acestea, în rândul liniei de produse Sony Ericsson şi nu numai, S700 era o pată de culoare şi a fost un telefon pe care l-am folosit cu mare plăcere atât atunci când era în vogă cât şi acum când l-am manevrat pentru această retrospectivă. Să aruncăm deci un ochi asupra design-ului în secţiunea următoare şi să ne amintim cât de ciudat era în acea perioadă să avem un telefon doar cu display şi taste de navigare la vedere şi cu tastatura alfanumerică ascunsă în spatele unui mecanism rotativ.
[icon name=”refresh” class=”” unprefixed_class=””] Vedere 360°

Fii primul care comenteaza!