Siemens S65 – Business Executive

În 2004, Siemens încă era un producător relevant pe piaţa telefoanelor din Europa. În ciuda startului ratat în cursa ecranelor color cu modelul S55 care a fost lansat mai târziu decât ar fi fost oportun, producătorul german şi-a propus să recupereze terenul pierdut plusând cu o nouă intrare în gama lor business, S65. Deşi fanii brandului au trebuit să aştepte aproape un an şi jumătate între cele două intrări din linia business a Siemens, cel puţin pe hârtie aşteptarea părea a fi meritat. Echipat cu o cameră megapixel, un display de rezoluţie mare, un slot RS-MMC pentru extinderea memoriei şi un design elegant, noul flagship business părea să aibă tot ce îi trebuie pentru a ţine piept noilor intrări de la concurenţă: Nokia 6230 şi Sony Ericsson K700.

Dar concurenţa miza din plin pe funcţii multimedia şi de entertainment, în timp ce Siemens a poziţionat S65 în segmentul business în primul şi în primul rând. Asta se traduce printr-o abordare conservatoare cu puţine opţiuni pentru distracţie şi o concentrare pe treabă serioasă. Bineînţeles, la vremea respectivă exista o piaţă mare de consumatori care căutau un telefon serios care să nu fie încărcat cu tot felul de funcţii distractive, deci noul venit sigur avea nişa asigurată, dar pierdea mult potenţial în faţa concurenţilor.

[icon name=”refresh” class=”” unprefixed_class=””] Vedere 360°

0%

    Fii primul care comenteaza!

    Lasă un comentariu.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.