iPhone X – După câteva zile

Concluzii

Trebuie să recunosc că iPhone X m-a impresionat din prima secundă în care am pus mâna pe el. Şi pot spune că este probabil primul telefon Apple care chiar îmi lasă o astfel de senzaţie. Hardware-ul este atractiv prin construcţie, design şi calitatea ecranului, dar şi datorită puterii de procesare şi a senzorilor care fac realitatea augmentată mai accesibilă decât a reuşit Google cu Project Tango.

iOS este un sistem de operare matur acum, a învăţat multe lucruri din propriile greşeli şi mai ales a învăţat de la concurenţă. Din păcate, tot iOS este şi aspectul care mă face să nu fac din iPhone X următorul meu telefon. În continuare rămâne un sistem controlat la sânge de Apple, cu posibilităţi de personalizare limitate, iar aici amintesc tastaturile 3rd party care par să fie suportate doar de formă pentru că în esenţă arată şi se comportă la fel ca tastatura implicită. Faptul că este dependent de iTunes care este un software foarte bun pentru organizarea şi sincronizarea muzicii şi cam atât este iarăşi problematică mai ales când vine vorba de transferul de fişiere pe şi de pe propriul telefon.

Noul iPhone ZECE este o revoluţie în design şi o schimbare de paradigmă pentru Apple şi este evident pe alocuri că schimbarea nu s-a făcut fără un pic de disconfort. Anumite aspecte ale interfeţei par gândite doar până la jumătate ceea ce nu prea este caracteristic atenţiei la detalii cu care se laudă producătorul. Cu toate acestea, arată ca un iPhone şi se simte ca un iPhone, iar fanii vor fi mai mult decât mulţumiţi privind în faţă viitorul Apple.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.