Motorola lansează noul Razr cu ecran flexibil de 6.2″

Încă de la începutul anului, zvonurile despre primul telefon flexibil de la Motorola s-au ținut lanț, iar acum acestea s-au adeverit. Motorola a anunțat noul RAZR cu care speră să reînvie piața telefoanelor cu clapetă așa cum primul model din această serie a reinventat-o acum mulți ani. Noul telefon are un display intern de 6.2″ flexibil și un touchscreen extern pentru selfie-uri și operațiuni rapide. Acesta este clar un device menit mai mult să atingă coarda sensibilă a nostalgicilor și să ofere o perspectivă proaspătă asupra posibilităților ecranelor flexibile, lucru care se reflectă și în dotările hardware după cum vom vedea în continuare.

Din punct de vedere al puterii de procesare, noul Razr nu este un telefon high-end, acesta având un procesor de clasă medie Snapdragon 710 combinat cu 6GB RAM și 128GB de stocare precum și doar două camere. Cea principală se află sub display-ul extern, și are un senzor de 16MP f/1.7 cu stabilizare electronică, Dual Pixel AF și Laser AF și un bliț dual-LED. Camera pentru selfie-uri are 5MP și f/2.0 și se regăsește într-un notch pe display-ul principal. Din păcate pentru cei interesați de poze de calitate făcute cu telefonul, acesta nu este un telefon destinat lor.

Bineînțeles, cel mai important component al noului venit este ecranul pOLED flexibil care are proporții de 21:9 și o rezoluție de 2142×876 de pixeli pe care Motorola l-a denumit Cinemavision. Display-ul extern are 2.7″ și este un OLED cu rezoluție de 600×800 pixeli. Acesta permite efectuarea unor operațiuni de bază fără a fi necesară deschiderea telefonului, precum preluarea și efectuarea apelurilor, fotografiile selfie precum și modificarea anumitor setări de bază.

Există continuitate între cele două ecrane, iar o aplicație (dintre puținele disponibile) pornită pe display-ul mic va apărea în variantă completă la deschiderea telefonului. Motorola au spus că vor investiga ce alte aplicații pot fi convinse să ruleze pe ecranul mic pentru acces rapid la diverse setări pe care alții le-ar considera utile (de exemplu setări rapide în aplicații de digital home).

Noul RAZR rulează Android Pie și are două baterii (câte una în fiecare jumătate) însumând 2.510mAh cu încărcare de 15W TurboPower. Poate părea puțin și probabil că este, dar Motorola susține că vor fi de ajuns pentru o zi întreagă de utilizare.

Acesta va fi disponibil într-o singură culoare, Noir Black, și va costa undeva în jurul sumei de $1.500. Prețul oficial și data de lansare nu au fost încă anunțate.

Sursa: GSMArena

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.