South Park: The Fractured but Whole este acum disponibil

Noul joc South Park produs de Ubisoft în colaborare cu South Park Studios este disponibil începând de astăzi la toate magazinele în format fizic sau online. Foarte probabil şi cei care au făcut precomenzi fizice le vor primi astăzi sau în zilele următoare. Jocul poate fi găsit la EMAG pentru Xbox şi PS4, dar şi pe Xbox Store împreună cu jocul precedent The Stick of Truth, pe PSN, Steam. În format fizic se mai poate găsi şi Collector’s Edition la PC Garage pentru PC, Xbox One şi PS4.

Noul joc din seria South Park continuă de unde s-a terminat precedentul. De data aceasta, copiii din South Park îmbracă haine de super eroi şi mimează salvarea universului până când diferenţele de viziune în privinţa francizei lor televizate îi separă în două case distincte de producţie cu propriii supereroi, o veritabilă parodie a rivalităţii dintre Marvel şi DC Comics. Umorul tipic South Park este omniprezent, la fel şi toate personajele îndrăgite, inclusiv cele recent introduse în serial cum ar fi PC Principal.

Cu un combat system revizuit şi îmbunătăţit şi mai mult din South Park de explorat, noul joc promite să fie o veritabilă desfătare pentru fanii seriei, una care va fi greu de lăsat până la final.

Fii primul care comentează!

Lasă un răspuns!