Doom (III) – Clone şi Moştenirea multiplayer

Partea I – The Shores Of Hell

Partea II – Hell on Earth, Master Levels şi Final Doom

Campaniile single player ale Doom şi Doom 2 au atras mulţi fani şi au generat amintiri nemuritoare pentru cei care au copilărit cu ele. Sistemul de scoring a adus şi o notă competitivă acesteia, mulţi jucătorii lucrând înspre descoperirea tuturor secretelor, omorârea tuturor inamicilor şi obţinerea tuturor obiectelor colecţionabile, dar şi înspre obţinerea unor timpi din ce în ce mai mici ducând la naşterea fenomenului de speed running. Cu toate acestea, Doom ar fi rămas în istorie drept un joc bun, inovativ, dar în esenţă individualist, ca şi Wolfenstein 3D înaintea lui dacă nu ar fi completat lista de inovaţii şi cu partea de multiplayer.

Bineînţeles, noţiunea de multiplayer nu era ceva nou în 1993, dar Doom a dus-o la un cu totul alt nivel, fiind un progenitor al ideii de gaming online competitiv în sfera shooter-elor.

Multiplayer în Doom

Componenta de multiplayer din Doom suporta între 2 şi 4 jucători şi avea două tipuri de joc: cooperative şi deathmatch. Conexiunea dintre calculatoare se făcea prin intermediul unui modem sau prin conectare directă cu un cablu null-modem prin dial-up. Datorită popularităţii jocului, acesta este considerat jocul care a inventat termenul de deathmatch şi care a popularizat acest stil de joc.

Doom 2 a adus numeroase îmbunătăţiri pe partea de multiplayer. În primul rând, lista de modemuri suportate implicit a crescut simţitor. A apărut şi suportul pentru LAN care a fost îmbunătăţit cu fiecare patch. Acest feature a fost introdus şi în primul Doom ulterior. Alte variante de joc erau prin servicii online precum DWANGO sau (în Windows 95) Kali şi Kahn. Acest nivel de compatibilitate a făcut multiplayer-ul accesibil pentru mai mulţi jucători; se năştea un nou capitol în gaming.

Ce este Deathmatch?

Termenul a fost introdus în Doom şi este folosit şi astăzi pentru a descrie modul competitiv de tip free-for-all al unui shooter. Fiecare jucător este pe cont propriu împotriva tuturor celorlalţi cu scopul de a supravieţui şi a-i elimina pe ceilalţi. Jucătorul care a eliminat cei mai mulţi inamici după o animită perioadă de timp este câştigătorul. Tot Doom a popularizat şi termenul de frag pentru eliminarea unui adversar. Fiecare moarte a jucătorului anulează un frag, iar acesta reapare într-un punct aleator al hărţii.

Un joc de Doom multiplayer era o doză de adrenalină. Gameplay-ul era rapid, iar mărimea hărţilor nu lăsa prea mult timp de respirat. Exista chiar şi un sistem de chat, jucătorii putând trimite mesaje folosint tasta T. În acelaşi timp, aceştia aveau culori diferite pentru a fi identificaţi mai uşor: verde, indigo, maron şi roşu.

Diferenţele dintre hărţi

Hărţile folosite în multiplayer erau aceleaşi ca şi cele single player, dar alterate în diverse moduri pentru a avea sens pentru astfel de meciuri. Astfel, obiectele aveau un flag care indica dacă apăreau doar în mod multiplayer. De obicei acesta era folosit pentru a adăuga extra muniţie şi arme pentru a echilibra jocul, iar începând cu Doom II, hărţile conţineau şi monştri extra (de obicei Cyberdemon şi Spider Mastermind) pentru o provocare în plus în modul co-op sau pe post de capcane în mod deathmatch.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.